|
|
Sf. Constantin şi Elena în istoria
Sf. Constantin cel Mare (324-337)
este una dintre personalităţile cele mai cunoscute dintre sfinţii
canonizaţi din istoria Evului Mediu creştin. Perioada conducerii lui
marchează sfârşitul celor trei secole de urmărire a
creştinismului în limitele Imperiului Roman. În opera sa „Cuvinte
elogioase” patriarhul Evtimii îl numeşte „mândria regilor”
şi îl dă de exemplu de imitare pentru ultimii regi bulgari din Al
doilea regat bulgar. În sfârşitul
secolului al III-lea şi în începutul secolului al IV-lea
Constantin a fost unul dintre cei patru cezari care au moştenit puterea
în Imperiul Roman după conducerea unuia dintre cei mai
înverşunaţi adversari ai creştinismului – imperatorul
Diocletian (284-305).
Mai multe informaţii
|
|
|
În
altarul bisericii, după tronul, se află agheiazma!
În viaţa noastră sunt multe realităţi obiective.
Sunt multe lucruri care ne sunt date de Dumnezeu, pentru care noi nu prea am
muncit. Are pentru binele nostru. Cel solid (pământul) şi
cerul, aerul şi soarele, apa. Vorba agheiazmă are sursă arabă şi este analogic cu izvor
sfînt, apă sfinţită, pe care Dumnezeu însuş a
sfinţit! Ni la dat pentru mîntuirea noastră. A
întări credinţa noastră, a ne confirma în ea, a ni
se da vindecare la neputinţa corporală şi sufletească. Biserica
mănăstirei este construită în jurul agheiazmei
şi aztăzi este unic – nu avem informaţie în Europa dacă
se găseşte astfel de biserică, în altarul căruia,
sub tronul – acolo unde se face slujba Sf. Liturgie. Taina Tainelor să aibă
Agheiazmă! Crede şi vei fi mîntuit, să fie după
credinţa ta, ne spune Dumnezeu în sf. Evanghelie.
Mai multe informaţii
|
|
|
Moaştele sf. Mucenic Valentin
Azi admiratorii la sf.
Mănăstire se pot admira la o parte al moaştelor sf. Mucenic
Valentin, a obţine prin rugământ şi protecţia lui. În secolul al III-a, în
Ombria, regiune Italiană, în oraşul numit Intermna, episcop a
fost sf. Valentin, care a primit de la Dumnezeu dar de vindecare. Când
vindeca lumea de orice îmbolnăviri şi defecte cu rugăciuni, şi chemarea
prasfintei nume lui sus ristos, el
întorcea necredincioşii de la servociu idolesc către Dumnezeu
(pe timpul acest multidumnezeul păgân încă tot
stăpâneşte în lume şi regii necinştiţi
care aveau putere la vest şi la est, urmăreau creştinii).
Mai multe informaţii
|
|
|
The Holy Seven Youths (the Seven Sleepers) of Ephesus: Maximilian, Jamblicus, Martinian, John, Dionysius, Eksakustodian (Constantine) and Antoninus
The Seven Youths of Ephesus: Maximilian, Jamblicus, Martinian, John, Dionysius, Eksakustodian (Constantine) and Antoninus lived in the 3rd century. Saint Maximilian was the son of the governor of Ephesus, the remaining six boys - sons of other noble citizens of Ephesus. Young men had been friends since childhood, and all were military men. When the emperor Decius (249-251) came to Ephesus, he ordereded all citizens to come to sacrifice to pagan gods; tortures and death expected the recalcitrants. Denounced by people who curried favour with the emperor, the seven youths of Ephesus were also called to response to him. Brought before the emperor, the holy youths confessed their faith in Christ.
More about the Holy Seven Youths
|
|
| |